Albie tradițională (denumită local „alghiuță”), realizată dintr-un trunchi de lemn scobit într-o singură bucată, cu formă alungită și concavă, având aproximativ 1 metru lungime. Din punct de vedere tipologic, se apropie de covată (vas utilizat pentru frământarea aluatului), însă se diferențiază prin dimensiune și funcționalitate, fiind destinată exclusiv îngrijirii copiilor.Datarea aproximativă indică începutul secolului al XX-lea (cca. 1930–1940). Albia provine de la stră-străbunii familiei și a fost transmis succesiv generațiilor următoare. Bunelul Constantin a moștenit albia de la părinții săi, care la rândul lor o primiseră de la înaintași. Ea a fost utilizată atât pentru scăldatul pruncilor, cât și pentru adormirea și legănarea acestora în primele luni de viață. În prezent, albia nu mai are o funcție practică, însă a dobândit o valoare memorială și identitară. Ea reprezintă o legătură spirituală între generațiile familiei și constituie un reper al continuității tradițiilor.