Burlui, vas între tacâmurile din bucătărie, folosit pentru păstrarea lichidului. După al doilea război mondial (1944-1945), Boțan Elena Constantin, fiind o gospodină bună la casa ei, a cumpărat burluil de la târg de la un olar din satul Hoginești pentru a produce oțet, necesar în bucătarie. Acest oțet era natural, fiind obținut după o lună de zile de macerare, stat la întuneric, din următoarele ingrediente: trei lingurițe de colivă(grâu bătut fiert, amestecat cu miez de nucă și zahăr), miez de pâine coaptă și vin roșu cît încape. Astfel, după ani, a fost transmis nurorii sale Boțan Axenia Leonid,în anul 1975. Acest burlui a fost folosit până în anul 1999,dar trecând în neființă străbunica mea a întrerupt producerea oțetului. El, rămânând amintire, povestire, face ca neamul meu, pe linie maternă, să se caracterizeze ca oameni inventivi, harnici și rustici. Astăzi, burluiul constituie o sursă valoroasă pentru cercetarea etnografică, ilustrând intersecția dintre meșteșugul ceramic, viața rurală și memoria culturală a comunităților din spațiul basarabean.