Acest clopoțel din alamă, cu dimensiunea de aproximativ 8–10 cm, datează din perioada celui de-al Doilea Război Mondial (aprox. 1930–1945). A fost adus din Berlin de către străbunicul Tudor Fetescu, participant la război, și a intrat în patrimoniul familiei imediat după încheierea războiului. Inițial, clopoțelul avea rol de semnalizare și organizare, fiind utilizat pentru a anunța ordine, ședințe sau pentru a chema soldații și personalul auxiliar. Nu era un obiect de luptă, ci unul asociat disciplinei și ordinii specifice mediului militar.În familie, clopoțelul a căpătat o valoare simbolică profundă. Bunica povestea că străbunicul îl păstra cu grijă, iar la fiecare reuniune familială, amintirile din timpul războiului erau readuse în discuție. Astfel, clopoțelul a devenit un martor tăcut al experiențelor trăite, al suferințelor și al curajului generației sale.