Furca și fusul, realizate din lemn de fag în anii 1920–1930, și-au început povestea în casa stră-străbunicilor mei, Matroana și Nicolae Gafiuc, din satul Pîrlița, raionul Ungheni. Inițial, ele erau unelte obișnuite pentru torsul lânii, folosite la realizarea hainelor și covoarelor necesare gospodăriei.În 1940, când Nicolae a plecat pe front și nu s-a mai întors, aceste unelte au devenit sprijinul principal al Matroanei. Rămasă singură cu trei fetițe – Parascovia, Liuba și Axenia – ea torcea noaptea, transformând lâna în fire, firele în țesături, iar țesăturile în hrană și căldură pentru copii. Din munca ei au ieșit pulovere, ciorapi, pături și covoare care au încălzit și au protejat familia.Furca răsucea firele, iar fusul le strângea în ghemuri – la fel cum ea își aduna puterile pentru a merge mai departe. Aceste unelte au fost martore ale lacrimilor, dorului și speranței. Au trecut apoi la fiica cea mică, Axenia, apoi la bunica Maria, la mama mea Veronica, iar astăzi se află la mine, Lia.

Când le țin în mână, simt că trecutul nu este departe. Este viu, cald și prezent – țesut în fiecare fir al poveștii noastre de familie.