Migrația internă și educația în mediul rural (cazul familiei Cereș 1975)
În anul 1975, familia Cereș s-a mutat din raionul Cimișlia, satul Batîr, în raionul Anenii Noi, satul Merenii Noi, localitate care constituie astăzi locul meu de baștină. Această deplasare reflectă un fenomen frecvent al perioadei sovietice, determinat de condițiile economice dificile și de reorganizarea forței de muncă în mediul rural. Familia era alcătuită din șase copii – patru fete și doi băieți –, toți de vârstă școlară.
Situația materială a familiei era precară, caracterizată prin lipsuri constante de hrană și îmbrăcăminte. Membrii familiei munceau în cadrul Sovhozului „Doina”, una dintre principalele unități agricole din zonă, unde activitățile se desfășurau la vița-de-vie, tutun, livezi și culturile de porumb. Munca agricolă era intensă și presupunea implicarea tuturor membrilor apți de muncă, inclusiv a copiilor, care participau alături de adulți la lucrările de prășit, cultivat, cules și întreținere a culturilor.
Accesul la educație în condiții materiale dificile a determinat repartizarea copiilor în școli-internat, o practică des întâlnită în acea perioadă. Inițial, aceștia au fost trimiși la internatul din orașul Kotovsk, iar ulterior la instituții similare din Chișinău. După absolvirea a opt clase la internatul din Kotovsk, Elena Cereș și-a continuat studiile în clasele a IX-a și a X-a la școala din satul Chetrosu. Parcursul său educațional reflectă mobilitatea socială posibilă prin intermediul sistemului de învățământ sovietic. După finalizarea studiilor, aceasta s-a angajat mai întâi ca educatoare la grădiniță, iar ulterior ca învățătoare în învățământul primar.
Distribuirea copiilor în instituții diferite a fost determinată de lipsa locurilor disponibile: două surori și un frate au fost repartizați la Școala-internat nr. 1 din Chișinău, o soră a fost trimisă la un alt internat, iar doar fratele cel mai mic a rămas în gospodăria familiei. Această separare a familiei ilustrează sacrificiile impuse de sistemul educațional și social al vremii.
În pofida condițiilor modeste, familia Cereș s-a remarcat prin formarea a doi copii cu aptitudini artistice deosebite. După clasa a IV-a, fiul cel mare, Cereș Victor, a fost admis fără concurs la Școala de pictură din Chișinău (str. Pirogova), la recomandarea profesorului de desen de la internat. Talentul său ieșit din comun, manifestat prin capacitatea de a picta cu aceeași îndemânare cu ambele mâini, a fost un factor decisiv în admitere. Ulterior, și al doilea frate a fost înscris la aceeași instituție, urmând parcursul artistic al fratelui mai mare.
După absolvirea școlii de pictură și efectuarea serviciului militar obligatoriu timp de doi ani, Cereș Victor și-a continuat studiile la Academia de Arte din Leningrad, unde a studiat pictura timp de șapte ani. Acest parcurs educațional și profesional evidențiază rolul educației artistice în depășirea condițiilor sociale dificile și contribuția familiei Cereș la patrimoniul cultural local.
Русский