Această fotografie a fost realizată în perioada postbelică, la sfârșitul anilor 1940 – începutul anilor 1950, pe câmpurile colhozului din satul Cîșlița-Prut. Autorul este un fotograf amator local, iar imaginea se păstrează în arhiva familiei. În partea dreaptă se află străbunelul meu, Andrei Trifan, șoferul personal al președintelui de colhoz din satul Cîșlița-Prut în anii postbelici. Funcția lui ar fi putut sugera un statut mai bun, însă realitatea era departe de a fi una privilegiată. Viața oamenilor simpli era extrem de grea, iar pozițiile administrative nu ofereau siguranță sau bunăstare. Lângă el stă președintele de colhoz, care în această fotografie muncește împreună cu ceilalți, fără nicio diferență. Scena a fost surprinsă în timpul unor lucrări de umplere cu apă potabilă a unui bazin de stocare. Satul nu avea rețele de alimentare cu apă, iar lipsa acesteia era una dintre cele mai mari probleme ale comunității. Pentru a asigura necesarul, membrii colhozului participau direct la astfel de activități, indiferent de rang sau funcție. Munca comună era o necesitate fundamentală și totodată o obligație impusă de sistemul colhoznic. Fotografia a fost realizată de un amator din sat, nu pentru a impresiona, ci pentru a păstra o dovadă a modului în care era adusă apa potabilă. Astfel, imaginea devine un document istoric, care arată condițiile de trai și eforturile oamenilor de a supraviețui într-o perioadă în care totul trebuia reconstruit. Străbunica mea povestește că, deși soțul ei lucra pentru președintele colhozului, familia lor a trecut prin mari greutăți. După război și foamete, toate bunurile deținute înainte de ocupația sovietică au fost confiscate: pământurile, animalele și aproape întreaga avere. Le-a rămas doar casa. Aceeași soartă au avut-o multe familii, pentru care pierderea proprietăților a însemnat începutul unei vieți pline de lipsuri.