Fotografia, păstrată în arhiva familiei Aliona Lupu din satul Volodeni, raionul Edineț, datează din luna iunie 1987 și documentează festivitatea agrară „Ultimul Snop”, organizată cu prilejul încheierii recoltării grâului în colhozul local. Evenimentul reprezintă o practică tradițională panromânească, adaptată în perioada sovietică la cadrul economic și ideologic al agriculturii socialiste. În fotografie este reprezentat un grup de locuitori ai satului Volodeni, implicați în momentul festiv: Vera (copil), Maria, Aliona Lupu (bunica autoarei), Valentina (în prim-plan), Veceslav (dobaș), Mihai (saxofon) și Dumitru (acordeon). Prezența instrumentelor muzicale sugerează caracterul ceremonial și comunitar al evenimentului. În fundal se observă combina „NIVA”, utilaj agricol specific colhozurilor din RSS Moldovenească, simbol al muncii colective și al realizării planului agricol. Fotografia reflectă conviețuirea dintre tradițiile populare și ideologia comunistă, precum și adaptarea ritualurilor calendaristice la realitățile economiei planificate.